Focile Baikal sunt animale unice, științific vorbind, endemice. Această specie de focă de apă dulce trăiește numai în zona de apă a celui mai adânc și mai vechi lac de pe planetă, în cele mai pure ape ale lacului Baikal.
Rutina de viață a sigiliului este simplă pentru geniu: dacă nu doarme sub apă, în timp ce există suficient oxigen în plămâni, nu se încurcă pe pietrele de coastă, înseamnă că vânează, navigând pe îndelete posesiunile sale în căutarea alimente. Delicatetea preferată a focii este crustaceele, moluștele și peștele vivipar golomyanka. Se pare că sunt create unul pentru celălalt, deoarece golomyanka este înregistrată doar pe lacul Baikal. Dar omul, care este atât de popular în rândul turiștilor, nu este foarte atractiv pentru sigiliu - trebuie totuși să îl urmărești. Dar dacă dintr-o dată pe drum se află plase de pescuit umplute cu acest pește, tipul viclean nu va rezista unei asemenea tentații și își va aranja o sărbătoare, lăsându-i pe pescari cu nasul. Uneori lăcomia distruge femeile răutăcioase: ele însele se încurcă în rețele, devenind pradă ușoară.
O focă sănătoasă are toate semnele obezității, deoarece grăsimile protejează împotriva hipotermiei și daunelor, facilitează rămânerea la suprafața apei și ajută la supraviețuirea vremurilor de foame.
În ciuda dimensiunilor sale impresionante (o focă adultă poate cântări de la 50 la 120 kg), ascunzându-se de pericol, este încă capabilă să demonstreze o manevrabilitate incredibilă și să dezvolte viteze considerabile, de până la 25 km / h. Braconierii reprezintă o amenințare serioasă pentru aceste animale, care, în căutarea blănii argintii, nu ezită să încalce legea.
Focile Baikal sunt cele mai vulnerabile la sfârșitul iernii - începutul primăverii, când se așteaptă reaprovizionarea în familia lor. În fiecare an, în acest moment, pe suprafața acoperită de zăpadă a lacului, femelele, mamele îngrijitoare, pregătesc o gaură de gheață închisă pentru viitorii descendenți, cu o ieșire în interior, prin care adăpostul comunică cu apa. Sigiliile fac întotdeauna astfel de găuri în timpul iernii, spărgând gheața cu ghearele, pentru a se ridica la suprafață la fiecare jumătate de oră și pentru a completa alimentarea cu oxigen.
În acest adăpost simplu, un cățeluș, așa se numește un nou-născut, este cald și sigur: păsările de pradă, capabile să ciugulească într-un spațiu deschis, nu vor ajunge la el aici, laptele mamei va permite puiului să crească mai puternic și aprovizionează-te cu grăsime, iar pereții bârlogului vor menține o temperatură confortabilă în interior. Aproape tot timpul se află sub supravegherea unei mame singure, care lipsește doar la vânătoare. Tatăl nu ia parte la viața familiei, jucând rolul „taurului inseminator”.
Primăvara vine în sine și poate aduce pericol. Adăpostul pentru gheață începe să se prăbușească sub razele soarelui, iar kumutkanul, care în Evenki se traduce prin „focă pentru copii”, se strecoară mai întâi în lumină, aflându-se în fața unei lumi care nu îi este familiară. În acest caz, natura a oferit un singur mijloc de protecție - culoarea albă ca zăpada hainei de blană pentru camuflaj în zăpadă. Dar oare te va scuti de braconierii conduși de lăcomia de profit? Privind în ochii acestor creaturi mici, atingătoare și fără apărare, este dificil să ne imaginăm că există mâini care pot aduce bâte peste cap. Această armă este cea mai des utilizată pentru sacrificarea focilor - orice alta poate deteriora blana valoroasă.
Încă din cele mai vechi timpuri, localnicii au consumat carne de focă. A fost apreciată în special carnea fragedă a puiului khubunk, de o lună, care avea gust de carne de pui. Îi lipsește un gust de pește, deoarece întregul lor meniu constă din lapte matern. Sigiliile de blană sunt mai în vârstă, adolescenții care au supraviețuit primei năvăliri în timp ce erau încă în vizuină sau deja pe gheața în timpul derivei de gheață, au mers la fabricarea de haine, cizme înalte de blană, mănuși. Pe măsură ce îmbătrânesc, focile tinere, stăpânind elementul de apă, au trecut la o dietă cu pește. Carnea lor a căpătat un miros caracteristic de pește și a încetat să fie apreciată. Adulții erau atrași doar de grăsime, care era folosită pentru a umple lămpile și a o folosi în scopuri medicinale.
Până în anii 80 ai secolului trecut, vânătoarea industrială pentru foca Baikal a fost permisă. Această temă a fost reflectată în opera sa de către poetul Evgheni Ievtushenko, după ce a scris piercing-ul „Balada sigiliilor”. Acum pescuitul pentru foca Baikal este interzis oficial: mamiferul este capturat pe paginile Cărții Roșii ca specie pe cale de dispariție.
Pe 15 martie, întreaga lume sărbătorește Ziua Protecției Sigiliilor, iar pe 25 mai, o sărbătoare similară, Ziua Protecției Sigiliului, are loc în Regiunea Irkutsk și Buriatia. Pentru a educa și a atrage atenția asupra problemelor de mediu legate de sigilii, ei organizează demonstrații, expoziții foto, acțiuni și flash mob-uri.
Poate că astfel de măsuri vor ajuta la conservarea acestui locuitor unic al lacului, una dintre cele mai importante verigi ale ecosistemului Baikal.
